Alfajar este o afacere de familie fondată în Malaga în 1994, de José Angel Ruiz și Lola Díaz, care împreună cu cele două fiice ale acestora se ocupă cu fabricarea și comercializarea ceramicii creative. Produsele se caracterizează prin designul original, măiestrie, crearea și vânzarea de ceramică personalizată. Totul este produs manual, de la modelare la decorare și apoi finisarea pieselor.

După un început modest, astăzi au un magazin minunat în Palatul Salvatierra, o clădire barocă din secolul al XVII-lea situată în fața Catedralei din Malaga. Proiectele lor amintesc de ceramica tradițională greacă și feniciană, dar evocă și modernitatea figurilor cubismului picassian sau ale modelelor Modigliani, atât prin formele obiectelor lor, cât și prin decorarea lor. De asemenea, realizează lucrări și modele unice la comandă și este obișnuit ca lucrările lor să reprezinte trofeele acordate în concursuri, evenimente și omagii.

Tânărul designer s-a dedicat meșteșugului tradițional vechi de 400 de ani imprimare pe textile. Blueprint este o tehnică de vopsire şi de modelare a pânzei, care folosește principiul vopsirii negative. Modelul este imprimat cu un amestec special, numit pap, pe o pânză albă, care este apoi vopsită la rece într-o diluaţie indigo. În timpul colorării pap previne pătrunderea colorantului în fibre. După îndepărtarea acestuia, la sfârșitul procesului de colorare apare un model alb pe un fundal albastru.

Marca Blueprint a lui Matej Rabada se concentrează pe producția manuală a modelului, vopsit în indigo. Portofoliul de modele este format din printuri tradiționale, precum și din motivele autorului. Modelul colorat manual servește și ca bază pentru crearea de îmbrăcăminte pentru marca designerului. Acesta își propune să arate că cei peste 400 de ani de tradiţii îşi pot găsi aplicații în cadrul tendințelor actuale în design. Prin urmare, produsul rezultat nu încearcă să copieze trecutul, ci reprezintă viziunea actuală a mărcii asupra meşteşugurilor tradiționale.

Producția de îmbrăcăminte este unul dintre brandurile locale care au luat calea slow fashion, care acordă atenție calității și prelucrării realizate manual, fie la vopsirea materialelor, fie la crearea efectivă a îmbrăcămintei. Datorită acestui fapt, producția și creația respectă și mediul și natura, din care se inspiră.

Flamenco Cajón este un instrument care datorită caracteristicilor sale sonice se potrivește foarte bine cu alte instrumente acustice, deoarece are capacitatea de a reproduce sunete foarte joase, medii și înalte. Se cântă de obicei cu mâinile, degetele sau periile și este folosit în multe stiluri de muzică.
În prezent este fabricat în pădurile Mohena și Requia, are în mod normal 47 cm înălțime și are o bază de 33 cm pe 29 cm. Grosimea merge până la 15 mm.

Muzicianul se încadrează pe Cajón, acesta din urmă fiind între genunchi. Cajonul modern are trei șuruburi care vă permit să reglați tonul.
Percuționistul poate obține sunete suplimentare folosind palmele sau vârful degetelor. De multe ori tonul este îmbogățit prin adăugarea de obiecte metalice mici în interior. De exemplu, în Spania sunt incluse de obicei trei sau patru corzi metalice în interior pentru a adăuga rezonanță.

Goma Laca este o afacere de familie din Granada specializată în restaurarea și reciclarea mobilierului antic. Fondată în 1993, are o experiență care cuprinde deja a patra generație de artizani, care le oferă cunoștințele și abilitățile necesare pentru a efectua orice restaurare a mobilierului.

Tehnicile lor de lucru sunt complet artizanale, atât în repararea, tratarea, reconstrucția, lăcuirea cât și decorarea oricărui tip de mobilier antic, variind de la obiecte de uz casnic, cum ar fi scaune sau arcade, la ceasuri, altare de biserici sau relicve.
Lipsa de artizani pregătiți și predominanța tehnicilor industriale în acest sector fac din această companie un caz unic de păstrare a patrimoniului cultural al meșteșugului tradițional.

Hambis, un artist local în imprimare, a decis în 2007 să creeze organizația non-profit Hambis Printmaking School and Museum, care făcea parte din viziunea sa asupra vieții: să le facă cunoscută ciprioților arta gravării, să-i învețe cum să facă o imprimare și să aprecieze imprimările şi gravurile artiștilor ciprioți și străini, atât contemporani cât și din secolele anterioare. Muzeul și-a deschis porțile în vara anului 2008, cu o colecție de câteva sute de lucrări, toate provenind din donații. Hambis a donat cu generozitate mica sa colecție personală.

De asemenea,lui Hambis s-au alăturat şi tipografi din Cipru și Grecia care au venit la muzeu pentru a-şi expune primele lucrări moderne, precum și prietenii colecționari - care au donat cu entuziasm una sau mai multe lucrări din colectia lor. De-a lungul anilor, donațiile au continuat de la prietenii loiali ai muzeului care vin să îl viziteze în mod regulat, precum și de la tipografii ciprioți și străini, îmbogățind astfel colecția muzeului. Expozițiile temporare deținute de muzeu sunt, de asemenea, o bună oportunitate pentru ca artiștii expozanți să facă donații.

Francisco Romero Zafra este un sculptor, imager și restaurator din Cordoba recunoscut pe scară largă pentru munca sa. Ucenic al lui Antonio Bernal, el folosește o varietate de tehnici pentru a surprinde sentimentul, durerea și devotamentul în sculpturile sale din Săptămâna Mare andaluză. Imageria este o artă multidisciplinară care combină sculptura, tencuiala, pictura, toaletarea și brodatul pentru a crea figurile expuse în timpul Paștelui.

A realizat peste o sută de lucrări care apar  în multe orașe ale țării și în străinătate, precum și restaurări de lucrări antice care și-au recăpătat splendoarea sub mâna sa.
Francisc stăpânește nu numai sculptura, ci și policromia, deoarece pictura a fost una dintre activitățile sale înainte de a se dedica pe deplin imaginii.

Meșterul opincar, Alexandru Ilinca este unul dintre cei mai apreciaţi meşteşugari din România. S-a născut în localitatea Orleşti, în judeţul Vâlcea, regiunea Oltenia, unde a învăţat să lucreze opinci de la tatăl său.  Aproape o viaţă a practicat croitoria, până când s-a pensionat şi a revenit la opincărie. Mergea des la târguri unde a observat că nu se găseau opinci de vânzare, care să completeze costumul popular, astfel, Alexandru Ilinca a început confecţioneze din nou tradiţionalele opinci.

Pentru că iubește obiceiurile străbune și vrea să ducă mai departe meseria deprinsă de la tatăl său, meşeteşugarul participă în continuare la multe târguri sau expoziţii pentru a face cunoscut acest meşteşug. Chiar dacă oamenii nu mai poartă opinci artizanul este fericit că mulţi vin să înveţe din tainele acestui meşteşug.
Opincile lui au ajuns la oaspeți de seamă ai României precum: Joe Biden, Emmanuel Macron, Printul Charles de Wales.

Regiunea Podpolanie este cunoscută publicului ca o regiune cu o cultură tradiţională unică, cu obiceiuri și tradiții care încă se respectă. Regiunea Podpolanie este, de asemenea, cunoscută pentru tradiţia sa în dans și muzică, precum și în interpretările instrumentale și vocale interesante.

Obiceiurile populare caracteristice regiunii Podpolanie se remarcă prin varietatea și bogăția de modele, precum și tăietura și materialul folosit. Primele obiceiuri populare au fost țesute, iar modelele erau brodate cu un ac comun. Tehnica brodării cu ac îndoit este înregistrată de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Tehnica brodării acului îndoit este caracterizată prin firul înfășurat prin țesătură într-o serie de lanțuri (cusătură în lanț). Firul este agățat de partea inferioară și extras în partea de sus cu un ac.

Elena Marcinkova provine din Detva, unde locuiește de mulți ani. Ea a fost dedicată artei populare, producției de costume populare și renovării lor încă din copilărie. De asemenea, ea decorează diverse obiecte. Costumele sunt cusute într-un mod original, cu petice originale. Patch-urile sunt brodate folosind o tehnică cu ac îndoit. Florile și frunzele sunt un model tipic pentru peticele Detvian, în timp ce culoarea tipică este galben și portocaliu și ulterior a fost adăugată culoarea roșie. Costume populare unice, precum și diversele piese pentru costume pot fi achiziționate în magazinul numit Kaska, situat în Banská Bystrica.

Artistul popular Vasile Şuşca este de loc din Săcel, Maramureş si a devenit cunoscut în toata lumea datorită măştilor tradiţionale pe care le confecţionează de aproximativ 30 de ani încoace.

Aceste măşti erau folosite în Maramureş cu prilejul sărbătorilor de iarna, se purtau de Crăciun şi Anul Nou, iar străbunii din Maramureş credeau că alungă răul. Ele încă mai sunt folosite în perioada Sărbătorilor de iarnă, când grupurile de colindători duc mai departe vechile datini româneşti.

Vasile Şuşca a absolvit un liceu de artă, a pictat, dar a practicat şi meseria de croitor şi cojocar.

Un cunoscut al artistului, fost director al Şcolii Populare de Artă din Sighetu Marmaţiei, pe care Vasile Şuşca a frecventat-o, i-a sugerat să facă măşti din materialele rămase, bucăţi de piele şi altele. Mai întai a studiat masca şi tradiţiile din Maramureş, apoi cu imaginaţia si talentul său de artist a confecţionat mii de măşti populare.

Pentru confecţionarea măştilor sale artizanul foloseşte materiale naturale precum pielea de oaie sau capră, coarne de berbec, pănură, cânepă, boabe de fasole şi coji de nuci etc.

Măştile sale sunt foarte expresive şi au mare succes, a participat cu ele la expoziţii, târguri şi emisiuni, a apărut prin ziare, lucrările îi sunt expuse în muzee, dar şi pe pereţii caselor din toata lumea.

Aluatul de prajitura cu miere este ușor de facut și poate fi păstrat proaspăt și delicios timp îndelungat, nu se strică in timp nici crud, nici copt. Meșteșugul cu prăjituri cu miere a apărut în Slovacia în secolul al XVI-lea, Bratislava fiind centrul acesteia. S-a extins în alte orașe slovace în secolele XVII și XVIII. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, această traditie a început să scadă, în special datorită dezvoltării mestesugurilor generale de cofetărie. Recent, tot mai multe femei sunt angajate în coacerea și decorarea prăjiturilor cu miere. Își oferă produsele la târguri, pelerinaje sau sărbători.

Videoclipul surprinde cursul producției de prăjituri cu miere de la prepararea și procesarea aluatului prin coacere și decorare. Maria Balacinova produce prăjituri cu miere de peste 25 de ani. Inițial, se prepară un aluat, timpul său de preparare este de aproximativ 15 minute. Aluatul terminat se odihnește la frigider 4 zile. Aluatul este desfacut si din el se taie diferite forme. Ulterior, aluatul este copt la cuptor. Dupa racire, prăjiturile cu miere se orneaza cu glazura. Aspectul final este obținut prin decor. Torturile cu miere nu sunt numai frumoase, dar și delicioase. Pofta buna!

Natalia a început să lucreze cu lut polimeric în urmă cu mai bine de 20 de ani, fascinată de versatilitatea și posibilitățile creative infinite pe care le oferă acest material.
Opera Nataliei este în mare parte reprezentată de bijuterii contemporane, ce combină lutul cu argintul, creând astfel piese unice.
Ea folosește tehnici precum mica shift (efect de volum cu argila polimerică metalică, deși piesa nu are niciun relief), millefiori (construirea unei multitudini de forme combinate între ele), amestecul skinner (degradat în foi de lut) sau mokume gane (combinând foi de diferite materiale în același timp).
Opera sa este inspirată de natură, dar și de modă, design, arhitectură, desene animate, țesături, mobilier ..., „tot ceea ce ne înconjoară și ne face să simțim”. Interesul ei pentru această cale artistică a determinat-o să creeze Asociația Spaniolă pentru Argilă Polimerică și a colaborat la scrierea de cărți și publicații internaționale pentru a face cunoscută această artă.

De asemenea, a predat cursuri în Spania, Europa și Statele Unite și a participat la evenimente internaționale precum Synergy și Eurosynergy. De asemenea, Natalia a colaborat la simpozioanele anuale ale mărcii Staedler FIMO și a coordonat proiectul „FIMO50” pentru a sărbători cea de-a 50-a aniversare a mărcii și a strânge fonduri pentru K.I.D.S. Centrul Kentucky și Proiectul Samunnat din Nepal.
Formula din lut polimeric a fost dezvoltată în 1939 de Sophie Rehbinder Kruse, fiica producătorului german de păpuși Käthe Kruse. Este un tip de argilă de modelat combinată cu polimer flexibil și ușor de lucrat cu clorură de polivinil (PVC), care se întărește atunci când este introdus în cuptor. Poate fi lăcuit sau decorat cu lacuri și pixuri speciale sau cu picturi rezistente la acril și ulei, dar se poate colora adăugând pigmenți în amestec și se obține palete de culori vii și originale.

ReLoveIt este o afacere de familie locală specializată în restaurarea și reciclarea mobilierului antic. A fost înființată în 1995 din dragostea unui meșter pentru mobilierul vechi, care l-a determinat să-și transforme hobby-ul într-o profesie. Meşterul a transmis tehnicile sale copiilor săi, care au continuat afacerea familiei. Întregul proces se face manual, iar arta restaurării se întoarce în familie.

ReLoveIt lucrează în principal cu piese de mobilier de uz casnic tradiționale din Cipru. Echipa dedicată a ReloveIt lucrează neobosit pentru a reînvia povestea din spatele sculpturilor și tăieturilor. Aceasta restaurează și renovează obiectele vechi cu tehnica vopselei cu calcar, deoarece ingredientele naturale ale acestor vopsele creează o textură moale, mată. Repararea și acoperirea pieselor uzate se face cu drag și grijă şi evidențiază grația și aspectul vintage al mobilierului vechi.

Piese de șah din lemn sculptat manual. Șahul a fost considerat un joc regal, care a fost jucat și în Polonia de către nobilime și cetățeni. Jocul vine din India, deși era cunoscut în Europa în secolul al X-lea. Cea mai mare popularitate a sa în Europa a fost în secolele 16 și 17, cunoscută sub numele de epoca de aur a șahului.

În atelierul de sculptură pe lemn Benkeczy, sculpturile și seturile de jocuri, inclusiv șahul, sunt realizate manual. Benkeczy Studio funcționează de mulți ani și este situat în partea veche a Cracoviei. Proprietarul său, domnul Łukasz Wiciarz, este singurul din Cracovia și unul dintre puținii producători de șah sculptat din Polonia. Realizează fiecare sculptură de mână, le abordează pe fiecare cu mare pasiune și atenție la detalii. Sculpturile sale sunt realizate din diferite tipuri de lemn: tei, cireș, stejar și sicomor. Studioul său este deschis vizitatorilor, unde se poate vedea procesul de realizare a figurilor, de exemplu, figurile din stejar sau cireș sunt pregătite înainte de sculptură. El le spune de bunăvoie oaspeților săi despre astfel de detalii ale muncii sale. Pe imagini sunt câteva lucrări ale domnului Łukasz Wiciarz.

Meşterul Pop Dumitru este un celebru sculptor şi pictor de monumente funerare din localitatea Săpânţa. Este unul din discipolii lui Stan Ioan Pătraş, cel care a dat naştere Cimitirului Vesel din Săpânţa iar Pop Dumitru i-a continuat munca şi a dus tradiţia mai departe.

Meşterul Dumitru Pop avea nouă ani când a luat prima lecție de la celebrul cioplitor în lemn si pictor Stan Ioan Pătraş. Cu el a studiat nouă ani iar după moartea lui  Stan Ioan Pătraş, în 1977, Dumitru Pop i-a continuat opera și a devenit un renumit sculptor şi pictor de monumente funerare, iar operele lui au ajuns în toate colţurile lumii.

Cimitirul Vesel este unic în lume, datorită monumentelor funerare care au înscrise poveşti despre viaţa celor decedaţi şi picturi sugestive realizate în celebrul albastru de Săpânţa. Poveștile scrise pe cruci nu sunt umoristice, ci mai degrabă lipsite de griji, puțin triste sau chiar stânjenitoare - de la cei mai înrăiţi băutori ai satului până la tinerii care au murit în al doilea război mondial.

Cimitirul Vesel nu este neapărat vesel, cele aproximativ 850 de monumente funerare din lemn colorate și picturile sugestive îi dau numele. Ocupația decedatului este descrisă în principal prin picturi, ceea ce sugerează că acești oameni se defineau prin meseriile lor.
Culorile, arta populară naivă și o viziune diferită a meşterilor asupra vieții și morții este descrierea acestui cimitir, la realizarea căruia mesterul Pop Dumitru si-a adus din plin contributia.

Sculptura în sare este o formă tradițională de artizanat. Poate fi admirată în Salina din Wieliczka din Polonia, urmând calea Traseului turistic, unde poți întâlni figuri mari asociate cu cultura și arta poloneză la aproape fiecare pas, ale căror imagini au fost imortalizate în stânca sărată. Sarea este un material extrem de delicat, prin urmare, lucrul cu acesta necesită precizie și acurateţe. Deși fragilă și delicată, sarea are o duritate similară cu tencuiala. Tratamentul sării în sine nu este dificil.

Sculpturile de sare sunt realizate nu numai de artiști-sculptori, ci mai ales de mineri-sculptori.
Multe sculpturi de sare din secolul al XVII-lea pot fi găsite în Salina Wieliczka din Polonia. Mina este un monument cultural neprețuit, care a fost înscris pe lista patrimoniului UNESCO în 1978. Istoria Minei în sine datează din Evul Mediu, când a fost numită Magnum Sal.

O afacere care coboară dintr-o saga de turnători maeștri datând din 1881, din Torredonjimeno, Jaén, realizează clopote în mod artizanal, dar le şi restaurează și se ocupă şi cu automatizarea clopotnițelor. Meşterii au introdus noi tehnologii în lumea acestor instrumente muzicale, iar sunetul clopotelor este controlat chiar și cu mobilul. Clopotele pot fi găsite în multe părți ale Spaniei și în colțuri ale lumii, precum SUA, Madagascar și Japonia.

Metalul Bell este un tip de aliaj metalic foarte puternic. Acest aliaj este un tip de bronz care folosește cupru cu staniu într-un raport de 3: 1 (78% vs. 22%, în valori precise), care sunt topite împreună și apoi turnate, producând cel mai tare aliaj dintre toate bronzurile tonul mai serios și profund fiind cantitatea mai mare de cupru pe care o are clopotul. Minereul principal este stannitul, o sulfură de cupru, staniu și fier.